Despre mituri si vise

O perspectivă psihologică asupra mitului dezvăluie existenţa unei lumi mitice – paralelă celei reale “dată ca posibil㔺i nu mai puţin reală în imaginarul în care fiinţează. Paradoxul constă în coexistenţa celor două lumi în mentalul aceluiaşi individ, deci – o altă lume. O lume de lumi – o galaxie.
Mai mult, mitul este o “funcţie” a sufletului, fără de care nu putem funcţiona – cel puţin -nu foarte bine. Una din formele funcţiei mitice este fabulaţia. Fabulaţia – soră cu mitomania (prelucrarea realităţii proprii sau exterioare conform aspiraţiilor personale) – ne facilitează construirea unei “lumi” personale, pe care o modelăm în aşa fel încât să ne placă, să nu ne supere, să ne putem adăposti de cea “rea”, de “afară”. Totodată – firesc – fabulaţia stă la baza creaţiei artistice.
Păi, dacă-i aşa, eu cred că mie îmi lipseşte funcţia asta, a fabulaţiei. Această lipsă mă face să mă poticnesc când vreau să scriu ceva fără să am măcar un sâmbure real. Tot din cauza acestui defect, am tendinţa de a “decoji” lucrurile de “staniolul” lor. Şi tot “asta” mă împiedică să visez. Dar mă tratez. Cum ? Fac “exerciţii de visare”.

Sensul vietii

Octavian Paler repeta adesea, cu talentul sau uimitor de a construi paradoxuri esentiale, ca sensul vietii devine din ce in ce mai neclar pe masura ce te sfortezi sa-l cauti. In momentul in care te sustragi monotoniei cotidiene, automatismului existential, starnesti conflictul interior care, cateodata se poate termina tragic – ma rog, pentru viata “muritoare” poate. Contrazice aceasta afirmatie, acest fapt adevarat, “cunoasterea luciferica”, adica trebuie sa innabusi acel stimulent creator daca vrei sa traiesti in limitele unei existente banale – o intrebare retorica – ce contine raspunsul.

Filosofia tanara

Vianu Muresan

Aurel Codoban

Ciprian Valcan

Sorin Lavric

Literatura salvatoare

Am dat peste o cronica* a unei carti care cred ca trebuie citita : Filosofia pe înţelesul centaurilor de Ciprian Valcan**. Dupa cum scrie Gratiela Benga in recenzie, tanarul filosof propune doua cai de rezolvare a crizei in care se afla filosofia : moartea filosofiei prin transformarea ei in instrument tehnologic (tendinta actuala) sau asocierea cu literatura care i-ar face respiratie gura la gura inoculandu-i creativitate. In sprijinul acestei a doua variante se aduce ideea lui Peter Sloterdijk  a carei metafora “geniul centauresc” i-a  sugerat autorului titlul cartii– :  „de putinţa de a practica atât idiomul adesea sever al ştiinţei cât şi limbajul exuberant şi particular al artei, de a turna întreaga complexitate a trăirii în formele unei gândiri aflate mereu la graniţa dintre domenii, a unei gândiri rebele, fără reguli şi fără limite, pusă în mişcare doar de interesul aproape monstruos pentru diversitatea realului, pentru surprinderea articulaţiilor sale imperceptibile, pentru descifrarea misterului rămas mereu întreg.

*Benga, Gratiela.Cum e sa fii centaur

**Vălcan, Ciprian, Filosofia pe înţelesul centaurilor, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2008

Limits

Is literature invading all sciences (including philosophy – if could be accepted that philosophy is a science) or a “scientification” of literature is on… ? There is not a mere impression as many peoples try to find out :

Sciences et littératures au XXe siècle : « Le siècle de l’incertitude ? ».

Journée d’études organisée par Anne-Gaëlle Weber et Evelyne Thoizet.

Université d’Artois, Arras, le 25 septembre 2009
Dans la continuité des « histoires croisées des sciences et des littératures au XIXe siècle », la journée d’études consacrée au XXe siècle a pour but de poursuivre l’analyse des discours scientifiques du point de vue littéraire et des discours littéraires du point de vue scientifique, en prenant en compte les changements profonds des sciences au XXe siècle : accélération des découvertes et de leur mise en application, développement des croisements disciplinaires, remise en cause du rapport au réel et de la notion d’existence objective.

D’une part, et compte tenu de ces bouleversements, on pourrait étudier les discours des scientifiques qui empruntent à la littérature ses modèles narratifs, poétiques ou critiques et s’interroger par exemple sur le rôle de la fiction comme champ d’expérimentation ou comme moyen de vulgarisation, sur la reprise de certains genres littéraires, sur l’inévitable tension entre la mise en forme littéraire et les éléments de discontinuité propres au texte scientifique (insertion d’équations, de schémas, de notes explicatives, de titres ou d’anecdotes) ainsi que sur le rôle dévolu au savant.

D’autre part, les nouvelles zones d’incertitude ouvertes par les sciences au XXe siècle laissent à la littérature un monde à redécouvrir, à réenchanter ou à dénoncer : on pourrait notamment s’intéresser aux disciplines scientifiques qui inspirent l’écrivain du XXe siècle (qu’elles soient traditionnelles comme la médecine, les mathématiques, ou nouvelles comme les neurosciences, la physique quantique ou l’astrophysique), aux modalités d’insertion du discours scientifique dans le texte littéraire, à l’influence des concepts d’indéterminisme, d’incertitude, de probabilité, aux choix génériques ou rhétoriques des écrivains, sans toutefois en rester à une simple utilisation métaphorique ou analogique.

http://www.univ-artois.fr/textesetcultures

Viitorul filozofiei dupa Lavric

Filozofia va fi o formă de rezistenţă

13 Mai 2008 | 2 comentarii

Dacă la nivel universitar filozofia se prăbuşeşte, ea va înflori în cercurile informale şi va fi forma de rezistenţă împotriva unei subculturi produse la comandă politică, e de părere filozoful Sorin Lavric.

Ce se va întâmpla cu filozofia peste 30 de ani? Nu sunt decât trei posibilităţi: fie aceeaşi stagnare ca în prezent, fie o repliere provocată de agresiunea puterii mediatice, fie o decădere rapidă. înclin spre cea de-a doua variantă. Ceea ce înseamnă că, deşi auspiciile sub care se mişcă azi filozofia sunt sumbre, ele sunt suportabile. Când spun asta mă gândesc la două lucruri.

Mai întâi e vorba de marea umilinţă pe care filozofia o îndură din partea ştiinţelor. Filozofia nu este un mod de cunoaştere, iar filozoful nu poate furniza oamenilor cunoştinţe despre univers şi tocmai de aceea toate informaţiile de care dispune vin de la ştiinţe.

E ca acea dependenţă neplăcută faţă de sursa de materii prime a existenţei tale. Ai nevoie de teme asupra cărora să te apleci, iar aceste teme vin mereu din afara filozofiei. Filozofia e ca o moară conceptuală în care eşti silit să pisezi mereu grăunţele altora. Ea şi-a pierdut autonomia, adică acel domeniu de predilecţie asupra căreia să-şi poată exercita jurisdicţia. E ca o staţie de tranzit filozofia aceasta. Din acest motiv nu-i mai putem cere să facă ceea ce a încetat de mult să mai poată face, de pildă să dea seama de universul în care trăim sau să ne pună la îndemână cheia cunoaşterii omeneşti. Dezideratele acestea ţin de o epocă încheiată şi nu cred că se mai găseşte cineva care să creadă serios că filozofia mai poate spune ceva revoluţionar sub acest unghi.

A doua veste tristă vine dinspre ideologie, mai precis dinspre dureroasa servitute pe care filozofia o resimte în raport cu lumea puterii. E atâta damf ideologic în filozofie încât nu poţi să n-o priveşti ca pe o prelungire a politicului. Tot ceea ce numim politologie – un set de discipline hibride cu rol servil, menite a da o glazură teoretică deciziilor neteoretice ale politicienilor – are parcă rostul de a întreţine intelectualilor iluzia că mai au un cuvânt de spus în privinţa tendinţelor politice. Iluzie pe cât de măgulitoare, pe atât de înşelătoare, căci cursul politic actual nu e hotărât de specialiştii în politologie, dovadă că politicienii neglijează dezbaterile ideologice. Şi bine fac. Liberalism, neoconservatorism sau paleoconservatorism sunt toate prilejuri simandicoase prin care intelectualii se iau singuri în serios într-o lume în care nimeni nu mai dă doi bani pe ei. Vor să se mintă că sunt în cărţi şi atunci li se face cadou această jucărie total inofensivă numită politologie.

Dar atunci ce va mai fi filozofia peste 30 de ani? Un mijloc redutabil de instrucţie, o cale de formare a omului. Când spun asta mă gândesc la două virtuţi filozofice: mai întâi, la dobândirea flerului limbii. Nu s-a inventat mijloc mai eficient de a-ţi cizela limba decît filozofia. Fără limbă nu există gândire, chiar dacă gândirea nu se reduce la limbă. E vorba de o precizie filologică cu nimic mai prejos de precizia jucătorilor de snooker (biliard) de azi: să trimiţi bila exact acolo unde ţi-ai dorit şi cu efectul pe care l-ai vrut de la început. În cazul nostru, să foloseşti cuvintele în adevăratul lor înţeles şi în toată puterea lor. E o mare pricepere să ştii să stabileşti nuanţe, iar amănuntul acesta îţi sare în ochi de îndată ce asculţi un om vorbind sau imediat ce îi citeşti trei fraze. În această privinţă, filozofia rămâne o disciplină aparte: formează jucători de şah, iar nu jucători de table.

A doua virtute priveşte formarea cadrelor de gândire ale unui om. E ca atunci când, pentru a ridica o casă, trebuie mai întâi să-i torni fundaţia. Cu deosebirea esenţială că fundaţia nu o torni prin manipulare mediatică, ci prin cercetarea tradiţiei. Vezi cum gândeau cei de acum trei secole şi te întrebi ce te deosebeşte de ei şi constaţi că nu există un tipar unic de gândire al omenirii, aşa cum vor să ne înveţe fanaticii corectitudinii politice. Pe scurt, filozofia poate fi o sursă a gândirii libere într-o lume în care presiunea mediatică le răpeşte oamenilor obişnuinţa gândirii. E principala virtute prin care filozofia va putea în viitor să opună o rezistenţă manipulatorilor profesionişti.

Aşa că, în ciuda auspiciilor nu tocmai idilice în care îi pot anticipa viitorul, filozofia rămâne un resort al libertăţii. Ea va supravieţui sub forma cercurilor de prieteni şi în ipostaza informală a grupurilor create prin afinităţi sufleteşti. Asemenea cercuri vor fi precum oazele presărate într-un deşert mediatic: la suprafaţă, adică pe ecranul oficial al televiziunilor, vom vedea varianta aseptică a unei subculturi dictate de puternicii zilei, iar dedesubt, în straturile clandestine, vom găsi găoacele culturii libere. În interiorul acestor alveole culturale, filozofia va avea un cuvânt greu de spus. De ce? Fiindcă, prin instrucţia pe care ţi-o dă, filozofia are un efect subversiv faţă de scara de valori instituită de puterea zilei. Asta înseamnă că, deşi la nivel universitar filozofia se prăbuşeşte, sub unghiul cercurilor informale ea va înflori. Va fi precum tresărirea defensivă în faţa unei agresiuni concertate de tip mediatic. Va fi forma de rezistenţă împotriva unei subculturi produse la comandă politică.

Sorin Lavric

S-a născut în 1967, la Turnu Severin. A urmat, între 1987 şi 1993, cursurile Institutului Medico-Farmaceutic „Carol Davila” din cadrul Facultăţii de Medicină Generală Bucureşti. Paralel, începând cu 1991, a studiat iubirea de înţelepciune la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1996. Mai târziu, în 2005, a obţinut titlul de doctor în filozofie la aceeaşi universitate. După terminarea studiilor medicale a lucrat, timp de un an, ca stagiar, pentru ca mai apoi să renunţe la practica medicală. În 1997 a devenit redactor la Editura Humanitas, iar din 2003 ţine cursuri semestriale la Facultatea de Filozofie Bucureşti, a căror tematică este axată pe filozofia lui Constantin Noica. A publicat şi două cărţi despre întemeietorul şcolii de la Păltiniş, „Ontologia lui Noica. O exegeză” şi „Noica şi Mişcarea Legionară”. În colaborare a tradus în română volumele „Parmenide” şi „Problemele fundamentale ale fenomenologiei” ale filozofului german Martin Heidegger.

Comentarii

1

golanitzky 13-Mai-2008 16:45

r

cam infantila vizunea lui lavric cu privire la viitorul filosofiei…el zice ca la suprafata pamantului va stapani o cultura manelisitica si in subterane filosofia autentica…daca schema se pastreaza ceea ce e putin probabil, in subterane va fii cel mult o vorbarie in care limba se va chinui sa supravietuiasca de bine de rau, pastrandu-se pentru vremuri mai bune, in nici un caz teribila filosofie…filosofia a fost intotdeauna un lux al gandirii, un exercitiu ce nu si-l poate permite decat un corp social sanatos si cu toate organele functionand la turatie maxima…evident ca asa ceva n-o sa mai intalnim noi in urmatoarea mie de ani, vina venind in principal din directia ideologiei (aici lavric are dreptate)..e drept ca tinta ideologiei n-a fost filosofia ci religia…e drept ca dupa unii observatori cand pica religia, filosofia pica de la sine desi nimeni nu-si poate explica fenomenul.

2

gimini 13-Mai-2008 23:07

o alta viziune

Din pacate filozofia sufera pentru ca in ultimii 200 de ani a fost viciata de academism. Academismul inseamna incremenirea in paradigme, (false) probleme, discursuri preconcepute. Filozofii, de fapt profesorii de filozofie actuali, sunt niste biete conserve. Scopul lor e acela de a pastra “bine” o mancarica regurgitata deja de mii de ori. Nici Lavric nu face exceptie si nu e de mirare ca nu vede, nu percepe, vremurile de rascruce pe care le traim acum, fiindca viziunea lui e alterata de academism. Eu sunt de parere ca abia vremurile care vor veni vor reda filozofiei sansa de a fi ceea ce trebuie sa fie, muscatura aceea de taun socratica, deoarece retelele electronice – internetul – vor face posibila o democratizare a cuvantarii mai tare decat in Hyde Park. Gandirea cu G mare, mostenirea academismului, o sa dispara, intr-adevar; dar vor inflori mii de gandiri si ganduri “mici”, exact ca in antichitatea greaca. Si cum fenomene precum Youtube vor face posibila difuzarea in masa a micilor gandiri, cateva dintre ele vor deveni la randul lor fenomenale. Vezi exemplul recent al filmului Zeitgeist, produs independent si difuzat in premiera pe Youtube. Iar Zeitgeist nu e decat inceputul. Vor urma de acum incolo mii de produse filozofice independente care vor reusi in demersul lor, acela de “a pune pe ganduri”. Si nimeni nu li se va putea opune.

http://www.cotidianul.ro/filozofia_va_fi_o_forma_de_rezistenta-45703.html#comentarii

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!