O perspectivă psihologică asupra mitului dezvăluie existenţa unei lumi mitice – paralelă celei reale “dată ca posibil㔺i nu mai puţin reală în imaginarul în care fiinţează. Paradoxul constă în coexistenţa celor două lumi în mentalul aceluiaşi individ, deci – o altă lume. O lume de lumi – o galaxie.
Mai mult, mitul este o “funcţie” a sufletului, fără de care nu putem funcţiona – cel puţin -nu foarte bine. Una din formele funcţiei mitice este fabulaţia. Fabulaţia – soră cu mitomania (prelucrarea realităţii proprii sau exterioare conform aspiraţiilor personale) – ne facilitează construirea unei “lumi” personale, pe care o modelăm în aşa fel încât să ne placă, să nu ne supere, să ne putem adăposti de cea “rea”, de “afară”. Totodată – firesc – fabulaţia stă la baza creaţiei artistice.
Păi, dacă-i aşa, eu cred că mie îmi lipseşte funcţia asta, a fabulaţiei. Această lipsă mă face să mă poticnesc când vreau să scriu ceva fără să am măcar un sâmbure real. Tot din cauza acestui defect, am tendinţa de a “decoji” lucrurile de “staniolul” lor. Şi tot “asta” mă împiedică să visez. Dar mă tratez. Cum ? Fac “exerciţii de visare”.
Filed under: Uncategorized Tagged: | fabulatie, mit, vis
